Întrebarea apare des la separare: dacă locuința în care a stat familia a fost dăruită de părinții unuia dintre soți la momentul căsătoriei, se împarte sau nu la divorț? Răspunsul depinde de cum a fost dobândit imobilul, cui a fost donat și ce s-a întâmplat cu el pe durata căsniciei. Mai jos, explicăm pe înțelesul tuturor regulile uzuale din dreptul familiei și câteva situații concrete în care se poate ajunge ori nu la împărțire.
Casa dăruită unui singur soț rămâne, de regulă, bun propriu
Când părinții fac o donație numai către fiica sau fiul lor, imobilul intră în categoria de bun propriu. Asta înseamnă că, în principiu, nu se împarte la divorț prin cote egale, pentru că nu face parte din masa de bunuri comune ale soților. Elementul-cheie este actul de donație și ce anume scrie în el: beneficiarul, eventualele clauze și modul în care a fost înscris dreptul în cartea funciară.
Chiar dacă imobilul rămâne bun propriu, există două nuanțe importante:
1) Folosința locuinței familiei. Chiar când proprietar este doar unul dintre soți, instanța poate stabili, în anumite condiții, cine va folosi temporar locuința după divorț, ținând cont de interesul copiilor minori și de situația concretă a familiei. Această folosință nu transformă casa din bun propriu în bun comun; este o măsură de protecție a familiei.
2) Subrogația și trasabilitatea banilor. Dacă imobilul primit a fost vândut, iar banii au fost folosiți pentru cumpărarea unei alte locuințe în timpul căsătoriei, noul imobil poate rămâne tot bun propriu dacă se dovedește clar legătura dintre prețul obținut din vânzare și achiziția ulterioară. Dacă, dimpotrivă, s-au amestecat substanțial fonduri comune, pot apărea pretenții de despăgubire din partea celuilalt soț.
În practică, „bunurile primite prin donație sau moștenire de către un singur soț sunt, ca regulă, bunuri proprii, iar la divorț nu se împart ca proprietate comună”.
Un alt aspect des întâlnit este situația în care părinții au păstrat un drept de uzufruct sau de abitație. În asemenea cazuri, folosința lor continuă conform celor prevăzute în act, fără ca acest lucru să schimbe natura de bun propriu a nuda-proprietății la soțul donatar.
Când poate exista împărțire ori drept la despăgubiri
1) Donația a fost făcută ambilor soți. Dacă în actul de donație apar ambii ca beneficiari, locuința este, în principiu, bun comun și la divorț se poate împărți, de regulă, în cote egale, cu posibilitatea de a dovedi contribuții diferite.
2) Investiții majore din bani comuni. Când casa a fost dăruită doar unuia, dar pe parcursul căsniciei s-au făcut modernizări substanțiale (extindere, mansardare, consolidare) din veniturile comune sau prin credite achitate de amândoi, celălalt soț nu devine coproprietar automat, însă poate pretinde un drept de creanță (despăgubiri) pentru valoarea adăugată imobilului. Aici contează dovezile: facturi, contracte, devize de lucrări, plăți bancare.
3) Credit ipotecar comun ori garanții. Uneori, imobilul dăruit a fost ulterior ipotecat pentru un împrumut folosit de familie. Dacă ratele au fost achitate din veniturile comune, pot apărea pretenții de despăgubire pentru partea de efort suportată în comun. Proprietatea rămâne însă, în esență, bun propriu, cu excepția cazului în care actele au schimbat explicit titularii dreptului.
4) Confuzii în acte. Se întâmplă ca în limbajul uzual să se spună „ne-au dat casa”, dar în acte să figureze doar „fiului nostru/fiicei noastre”. Diferența este esențială. Verificați cartea funciară și contractul de donație. Dacă apar amândoi soții ca titulari, discutăm de bun comun; dacă apare unul singur, discutăm de bun propriu și, la divorț, celălalt poate cere cel mult compensații pentru investiții dovedite.
5) Locuința familiei și protecția copiilor. Chiar fără a exista coproprietate, instanța poate stabili, pe o perioadă determinată, folosința imobilului în beneficiul părintelui la care locuiesc copiii minori, dacă acest lucru corespunde interesului lor superior. Măsura privește folosința, nu proprietatea.
Ce documente merită pregătite: actul de donație (și eventualele acte adiționale), extrasul de carte funciară, dovezile de investiții (facturi, contracte), documentele de credit și plățile efectuate în timpul căsătoriei. O organizare riguroasă a acestor acte clarifică rapid natura bunului și eventualele sume de recuperat.
În lipsa unor clauze speciale, regula de bază rămâne simplă: locuința dăruită exclusiv unuia dintre soți este, în mod obișnuit, bunul său propriu, iar la partaj pot fi discutate doar pretențiile de despăgubire pentru investiții comune dovedite. Iar dacă donația a vizat ambii soți, ea intră în categoria bunurilor comune și poate fi împărțită conform dovezilor privind contribuția fiecăruia.
Pentru situații particulare (de exemplu, donații cu condiții ori clauze de inalienabilitate, uzufructe, acte successoriale combinate), analiza atentă a contractelor și a înscrierilor de carte funciară, urmată de consultanță juridică, ajută la evitarea disputelor costisitoare și la protejarea intereselor copiilor.
Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:
CONTENT END 1
