În următoarele momente, doamna Popescu simți cum îi clocotește sângele în vene.
— Ajunge! izbucni ea.
S-a uitat în jurul bucătăriei și zări coada de mătură sprijinită de frigider. O apucă cu hotărâre.
— Dacă nu se scoală la vorbă bună, o scot eu din pat!
A început să urce scările încet, ținându-se de balustradă. Genunchii îi trosneau la fiecare treaptă, dar nervii o împingeau înainte.
Pe hol domnea o liniște deplină.
Ușa camerei mirilor era închisă.
A bătut scurt, cu degetele.
— Ana! Deschide!
Nimic.
A apăsat clanța.
Ușa se deschise ușor.
Camera era întunecată, draperiile trase. Mirosul de flori din buchetul de mireasă plutea încă în aer.
Doamna Popescu păși înăuntru, ținând mătură ridicată, pregătită să certe.
— Asta e culmea! Să dormi până la prânz în prima zi în casa mea!
Dar, pe măsură ce se apropie de pat, cuvintele îi muriră pe buze.
Ana nu dormea liniștit.
Era palidă.
Prea palidă.
Părul îi era lipit de frunte, iar respirația îi venea grea și neregulată.
Soacra rămase nemișcată.
Mătura îi alunecă din mână și căzu pe podea.
— Ana? șoptise ea.
Nora nu răspunse.
Doamna Popescu se apropiă repede și îi puse mâna pe frunte.
Era fierbinte.
— Doamne ferește…
Inima îi începu să bată mai tare.
— Ana! Mă auzi?
Fata deschise ochii pentru o clipă, abia vizibil.
— Îmi pare rău… murmură ea slab. Am vrut să cobor… dar nu m-am simțit bine…
Soacra simți cum i se strânge pieptul.
Toată furia ei se risipi într-o clipă.
— De când te simți așa?
— De azi-noapte… după ce s-a terminat nunta… mi-a fost rău… dar nu am vrut să spun nimic…
Doamna Popescu se așeză pe marginea patului.
În mintea ei începură să se adune amintiri.
Cum Ana o ajutase toată săptămâna înainte de nuntă.
Cum alergase prin oraș după prăjituri, flori și rochia de mireasă.
Cum abia mâncase ceva în ultimele zile, ocupată să fie totul perfect.
Și ea…
Ea o strigase, o judecase, o numise leneșă.
— Of, fată dragă… șopti femeia.
Trase repede pătura mai bine peste ea.
— Stai liniștită. Nu te mai ridica nicăieri.
Se ridică în grabă.
— Îl sun pe Andrei!
Fiul răspunse somnoros la telefon.
— Mamă, ce s-a întâmplat?
— Vino sus imediat. Ana are febră mare!
Câteva minute mai târziu, Andrei intră speriat în cameră.
Când își văzu soția palidă, albi la față rămase fără suflu.
— Ana!
O luă de mână.
— De ce nu mi-ai spus că te simți rău?
Fata zâmbi slab.
— Era nunta noastră… nu voiam să stric totul…
Doamna Popescu simți cum i se umezesc ochii.
În acel moment înțelese ceva ce nu mai observase până atunci.
Această tânără nu era doar „nora”.
Era o copilă care tocmai intrase într-o casă nouă, într-o familie nouă.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
CONTENT END 1
