Multe gospodine pornesc pregătirile de Paște cu elan, dar se lovesc de o întrebare care revine an de an: când se vopsesc, de fapt, ouăle? Tradiția românească este clară, iar „greșeala” des întâlnită ține de alegerea zilei. Momentul potrivit nu este la întâmplare și nici nu cade în zi de post aspru.
Conform obiceiului, ouăle se colorează în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Nu e doar o chestiune de calendar: roșul trimite la sângele Mântuitorului, iar credința populară spune că ouăle vopsite atunci „țin” mai bine. În schimb, a le vopsi în Vinerea Mare este evitat, fiind zi de reculegere, post și tăcere.
Când se vopsesc ouăle de Paște
Ziua rânduită este Joia Patimilor. În multe case, mătura și coșul pentru curățenie sunt lăsate de-o parte, iar atenția se mută către oalele cu vopsea. A vopsi în Vinerea Mare este considerat nepotrivit, rânduiala fiind ca treburile mai grele să se oprească, iar credincioșii să-și păstreze liniștea.
Legendele creștine explică originea acestui obicei. Una dintre ele spune că Maica Domnului, venită la cruce, și-a pus coșul cu ouă alături, iar ele s-au înroșit de la sângele ce curgea. Tradiția reține și cuvintele atribuite Mântuitorului, păstrate până astăzi:
„De acum inainte sa faceti si voi oua rosii si impestritate intru aducere aminte de rastignirea mea, dupa cum am facut si eu astazi”.
De aici s-a împământenit credința că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică ușor și aduc ocrotire în gospodărie.
Semnificații și obiceiuri păstrate
În cultura tradițională, ouăle roșii simbolizează sângele Domnului și sunt privite ca purtătoare de sănătate, vigoare și noroc. Alte culori – galben, verde, albastru – trimit la bucuria primăverii și la renașterea naturii. Există și ouă închistrite, cu motive lucrate migălos, care trimit la taina vieții și la biruința asupra morții. În unele locuri, ouăle negre se pregătesc în amintirea celor plecați dintre noi.
Unele practici s-au păstrat din bătrâni. Ouăle duse la biserică și sfințite pot fi păstrate în casă sau, după credința populară, îngropate în curte pentru a feri gospodăria de grindină. În dimineața din Duminica Paștelui, unii își spală fața cu „apă nouă” în care pun un ou roșu, nădăjduind în frumusețe și sănătate peste an.
După ce se ciocnesc, cojile nu se aruncă la întâmplare: sunt adunate și, la țară, se pun în brazde la arat, cu speranța unui rod bogat. Tot în rânduiala veche se află și „miercurea Paresimilor”, adică miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, când se obișnuia să se aleagă ouăle pentru masa de Paște și pentru vopsit. Chiar dacă aceste ouă erau strânse atunci, vopsirea rămânea pentru Joia Mare, niciodată pentru Vinerea Mare.
Mai e păstrat și un înțeles ocrotitor: ouăle roșii sunt văzute ca „paznici” ai casei, semn al vieții veșnice, al fertilității și al începutului de drum. Dincolo de credințe, pentru multe familii, ziua de joi din Săptămâna Mare rămâne cea în care culorile se așază cuminți pe coaja ouălor, iar bucătăria prinde aer de sărbătoare, în așteptarea mesei de duminică.
Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:
CONTENT END 1
