Viktor nu a spus nimic.
Și-a ridicat paharul, l-a dus la buze… și a tăcut.
Alina l-a privit insistent, cu un zâmbet exersat.
„Ce este?”, a întrebat ea, jucându-se cu inelul de pe deget.
„Nu-ți place șampania?”
Viktor a zâmbit ca răspuns.
„Da”, a spus el calm.
„Dar cred că voi mai aștepta puțin.”
I-a făcut discret semn chelnerului și i-a cerut un alt pahar.
Nou.
Sigilat.
Alina a clipit o fracțiune de secundă.
Viktor a observat asta.
S-a lovit de ea, a băut din paharul nou și a continuat să vorbească ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar un plan i se contura deja în minte.
Un plan rece.
Exact ca el.
După zece minute, Wiktor se lăsă pe spate în scaun și își puse mâna pe cap.
„Nu mă simt bine…” mormăi el.
Alina tresări imediat.
„Viktor! Doamne, ce s-a întâmplat?”
„Amețesc… Nu-mi mai simt brațul stâng…”
Fața Alinei se schimbă imediat.
Panica ei era… prea deliberată.
„Cheamă o ambulanță!”, țipă ea.
„Cred că face un accident vascular cerebral!”
Viktor își înclină capul într-o parte, jucându-și perfect rolul.
În câteva minute, restaurantul se cufundă în haos.
Ambulanța sosi.
Medicii își începură evaluarea.
Fără știrea Alinei, Wiktor trimisese deja un scurt mesaj avocatului său și șefului securității:
„Plan Roșu. Imediat.”
Viktor a fost dus la spital pentru interogatoriu.
Alina stătea pe hol, frângându-și mâinile.
„O să fie bine”, a repetat ea în sinea ei.
Dar ușa camerei s-a deschis.
Nu era doctorul „lor”.
Ci doi ofițeri de poliție.
„Doamna Alina Popescu?”
„Ați fost rugată să ne însoțiți.”
„De ce?!” a întrebat ea, speriată.
Victor a intrat, complet conștient.
„Pentru tentativă de omor”, a spus el calm.
Alina a înlemnit.
„Trebuia să… trebuia să fii…”
„Inconștientă?” a continuat Victor.
„Sau poate o legumă?”
Poliția a scos un plic din geanta cu probe.
„Am găsit această substanță în poșeta dumneavoastră.”
„Și pe paharul domnului Marinescu.”
Alina a început să plângă, să țipe, să leșine.
Nu a ajutat.
Câteva zile mai târziu, cazul a explodat în presă.
„Un milionar român, aproape otrăvit de logodnica sa.”
Victor a retras procesul civil, dar procesul penal a continuat.
Și Andreea?
Victor a chemat-o la biroul său.
„De ce ai făcut-o?”, a întrebat el.
„Știai ce risc ți-l asumi.”
Andreea a ridicat din umeri.
„Așa am fost crescută.”
„Dacă vezi o nedreptate, nu-ți întorci privirea.”
Victor i-a întins un plic.
Înăuntru erau un contract și un cec.
„Manager de sală.”
„Salariu dublu.”
„Și… mulțumesc.”
Într-o lume plină de bani și trădare, o șoaptă rostită la momentul potrivit a salvat o viață.
Și a distrus o mască.
Categoric.
Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:
CONTENT END 1
