De zece ani, doamna Rodica și domnul Costel, vecini pe aceeași stradă dintr-un cartier liniștit, nu-și mai vorbeau. Totul începuse, aparent, de la un gard: Costel plantase niște tuia chiar la limita curților, iar Rodica susținea că umbra lor îi strica florile.
Ce pornise ca o simplă neînțelegere se transformase, în timp, într-o ceartă surdă, dusă prin priviri reci, uși trântite și reclamații la asociația de proprietari. Copiii lor crescuseră auzind povești contradictorii despre „vecinul ăla imposibil” și „vecina aia care caută mereu scandal”.
O urgență care i-a forțat să-și vorbească din nou
Într-o dimineață de vară, Rodica, acum la 68 de ani, a alunecat pe treptele din curte și nu a mai putut să se ridice singură. A strigat după ajutor, dar telefonul îi rămăsese în casă. Singurul care a auzit-o a fost Costel, care tocmai uda florile.
Fără să stea pe gânduri, a sărit gardul care le despărțea curțile de un deceniu și a ajutat-o să se ridice, apoi a sunat imediat la ambulanță și a stat lângă ea până au venit paramedicii.
La spital, în timp ce aștepta vești despre gleznă, Rodica s-a gândit mult la gestul lui Costel — venit din partea unui om cu care nu mai schimbase un cuvânt bun de ani întregi. Când s-a întors acasă, cu piciorul în ghips, i-a bătut, stingher, la ușă, să-i mulțumească.
Cearta care, de fapt, n-a fost niciodată despre un gard
Discutând mai relaxat, pentru prima dată după mult timp, cei doi au ajuns să vorbească despre cum a început totul. Și abia atunci a ieșit la iveală un detaliu pe care niciunul nu-l știuse până atunci.
Cu zece ani în urmă, o altă vecină de pe stradă, invidioasă pe faptul că grădina Rodicăi câștigase de două ori la rând concursul informal de „cea mai frumoasă curte” organizat de asociație, îi spusese Rodicăi, în treacăt, că „Costel a zis că florile tale sunt de prost gust și că le-a plantat tuia special ca să nu se mai vadă”. În același timp, îi șoptise și lui Costel că „Rodica a reclamat la primărie că gardul tău e ilegal, ca să-ți facă probleme”.
Niciuna dintre afirmații nu fusese adevărată. Vecina inventase totul, dintr-o gelozie măruntă, mulțumită să-i vadă certați și distrași de la propriile ei curți neîngrijite. Nici Rodica, nici Costel nu verificaseră vreodată direct cu celălalt ce se întâmplase, lăsând mândria și orgoliul să hrănească o ceartă construită pe minciuni.
Aflând adevărul, cei doi au râs, dar și s-au întristat gândindu-se la zecile de sărbători petrecute în tăcere, la ajutoarele pe care și le-ar fi putut da unul altuia. Acum, tuia de la gard a rămas la locul ei, dar de partea cealaltă a curților au apărut două scaune și o masă mică, unde Rodica și Costel iau adesea cafeaua împreună, ca doi vecini care au recuperat, mai bine mai târziu, zece ani pierduți degeaba.
Povestea de mai sus este o ficțiune creată în scop de divertisment. Orice asemănare cu persoane, vecini sau întâmplări reale este întâmplătoare.
CONTENT END 2
