Șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, readuce în prim-plan tema sensibilă a independenței magistraților printr-un interviu televizat în care descrie situații considerate de ea ca fiind ingerințe în actul de judecată. Magistratul, recunoscut pentru poziții tranșante și confruntări publice cu fosta conducere a parchetului anticorupție, vorbește despre presiuni, despre limitele legale ale colaborării în sistem și despre riscurile care, în opinia sa, planează asupra independenței justiției.
Roluri distincte și linia roșie dintre judecători și procurori
La începutul intervenției, Liana Arsenie a pledat pentru o memorie instituțională solidă și pentru onestitate profesională, insistând că dialogul dintre cei doi actori ai dosarului penal – judecătorul și procurorul – trebuie să rămână strict în limitele legii și ale Constituției. În această cheie, ea respinge categoric orice interacțiuni dincolo de cadrul procedural.
„Nu, nu sunt normale, nu sunt firești, nu sunt legale astfel de interacțiuni între corpul profesional al judecătorilor și cel al procurorilor, pentru că rolurile sunt diferite.”
Arsenie explică faptul că justiția se înfăptuiește prin instanțe și judecători, în vreme ce procurorul are misiunea de a formula acuzația și de a o susține în fața instanței. Deliberarea și decizia finală aparțin exclusiv completului de judecată.
„Deliberarea este apanajul exclusiv al judecătorului. În niciun caz procurorul nu participă la studierea cauzei înainte de ședință. Nu există un astfel de cadru legal.”
Episodul presiunii din preziua ședinței
Cea mai tensionată situație relatată privește un moment petrecut, potrivit ei, în perioada în care parchetul anticorupție era condus de Laura Codruța Kövesi. Arsenie susține că un procuror ar fi venit neanunțat în biroul său, în ajunul unei ședințe, pentru a-i indica soluția într-o cauză aflată pe rol – un gest pe care îl califică drept complet în afara cadrului legal.
„Presiunea, cu excepția celei din sala de judecată, a existat în preziua ședinței, când doamna procuror a venit la mine în birou și mi-a spus în mod expres care trebuia să fie soluția în cauza respectivă.”
Judecătoarea declară că a fost surprinsă de un asemenea demers, tocmai pentru că regula este clară: soluția se conturează exclusiv după ședință, în camera de consiliu, fără imixtiunea parchetului în etapa de deliberare.
„Nu, nu, trebuie să trimiteți la Înalta Curte.”
Întrebată dacă episodul ar avea legătură cu un dosar mediatic – cel al Liei Olguța Vasilescu –, Liana Arsenie respinge orice interpretare care depășește faptele relatate.
„Nu fac speculații. Pot prezenta fapte și dovezi.”
Potrivit afirmațiilor sale, nu au urmat alte întâlniri cu procurorul respectiv, nici înainte, nici după ședință, și nu ar fi existat amenințări ulterioare.
Pe tema protocoalelor și a presupuselor „plicuri galbene”, magistratul precizează că personal nu a primit vreodată un astfel de plic, trimițând însă către rezultatele unei verificări disciplinare din 2019 care, susține ea, ar contura tabloul practicilor din epocă.
„Acolo există suficiente date care pot contura o imagine reală a ceea ce s-a întâmplat cu acele protocoale aflate în afara cadrului legal.”
În viziunea sa, presiunile publice se concentrează astăzi asupra unor instituții-cheie, considerate pilonii sistemului judiciar. Ea menționează explicit DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București, avertizând că slăbirea acestor repere instituționale poate crea premise riscante pentru statul de drept.
Avertismentul transmis este că, dincolo de modificări legislative sau de numiri strategice, fragilizarea justiției poate fi produsă și prin divizarea corpului magistraților ori prin instigarea opiniei publice împotriva judecătorilor – mecanisme subtile, dar cu impact profund.
„În prezent însă vedem o dorință clară și accentuată de preluare a puterii judecătorești.”
Judecătorul trebuie să fie liber de orice fel de presiune, subliniază Arsenie, insistând pe nevoia de echilibru instituțional și pe respectarea separației rolurilor. În plan practic, mesajul rămâne orientat către reguli simple: dezbateri în ședință publică, deliberare exclusivă a completului și comunicare procedurală transparentă.
Ecourile declarațiilor sale continuă să se propage în mediul juridic, unde se discută atât despre cadrul legal invocat, cât și despre efectele pe care astfel de episoade le pot avea asupra încrederii publice în instanțe și asupra culturii organizaționale din sistem.
Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:
CONTENT END 1
