Pentru majoritatea turiștilor, vacanța înseamnă relaxare și timp petrecut alături de familie. Pentru plutonierul Andrei Puiu, pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, concediul s-a transformat într-o nouă misiune de salvare. Aflat pe insula Thassos din Grecia, acesta a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat rănit după un accident cu scuterul.
Andrei Puiu, pompier român erou și în vacanță
Incidentul a avut loc în timp ce Andrei Puiu se afla în vacanță împreună cu familia sa pe insula Thassos. Pompierul se îndrepta spre plajă când a observat un bărbat căzut pe carosabil, după ce se răsturnase cu scuterul. Fără să ezite, militarul a oprit mașina și a mers imediat spre victimă pentru a-i acorda primul ajutor.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, bărbatul era conștient, însă suferise mai multe răni în urma impactului și acuza dureri puternice în zona umerilor.
Andrei Puiu a evaluat rapid starea victimei și a început să îi acorde îngrijirile necesare până la sosirea echipajelor medicale. Pompierul i-a curățat și pansat rănile, apoi l-a ajutat să se așeze la umbră pentru a evita agravarea stării sale. Folosindu-se de telefonul bărbatului, a reușit să îi contacteze familia și să anunțe soția acestuia despre accident.
În același timp, a solicitat intervenția unei ambulanțe și a rămas permanent lângă victimă până când aceasta a fost preluată de personalul medical.
„Se afla în vacanță, alături de familie, pe insula Thassos, din Grecia. Se îndrepta spre plajă când atenția i-a fost atrasă de un bărbat căzut de pe scuter, pe șosea. Fără să ezite, plutonierul Andrei Puiu, din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, a oprit mașina și a mers imediat să îi acorde primul ajutor”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

Cei care îl cunosc pe Andrei Puiu spun că intervenția din Grecia nu este o surpriză. De-a lungul anilor, pompierul a demonstrat în repetate rânduri că este pregătit să intervină ori de câte ori viața unei persoane este pusă în pericol, indiferent dacă se află în timpul serviciului sau în afara lui.
„În fața unei situații de urgență, nu există bariere. Există doar oameni care au nevoie de ajutor și salvatori care aleg să se implice”, au mai transmis reprezentanții ISU.
„În fața unei situații de urgență, nu există bariere. Există doar oameni care au nevoie de ajutor și salvatori care aleg să se implice”, au mai transmis reprezentanții ISU.
A salvat și viața unui tânăr grav rănit
Nu este pentru prima dată când plutonierul botoșănean devine salvator în afara orelor de program. Pe 30 noiembrie 2025, în timp ce se îndrepta spre casă pentru a-și sărbători onomastica, a observat două femei lovite de un autoturism și a intervenit imediat pentru a le acorda primul ajutor. A rămas alături de victime până la sosirea echipajelor medicale.
Un alt episod care i-a adus aprecierea colegilor și a autorităților a avut loc cu doi ani înainte. Atunci, Andrei Puiu a intervenit pentru salvarea unui tânăr grav rănit în urma exploziei unei anvelope.
Pompierul a acordat primul ajutor, a apelat serviciul de urgență 112 și a mobilizat donatori de sânge pentru victima aflată în stare gravă.
Pentru implicarea și curajul demonstrate în astfel de situații, Andrei Puiu a fost decorat cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, una dintre cele mai importante distincții acordate personalului MAI.
Intervenția din Grecia arată încă o dată că profesia de pompier nu se termină odată cu ieșirea din tură. Chiar și aflat la sute de kilometri de casă, în concediu și în compania familiei, Andrei Puiu a reacționat instinctiv atunci când a văzut o persoană aflată în nevoie.
„Fie că poartă uniforma, se află în timpul liber sau în concediu, în România ori la sute de kilometri de casă, Andrei rămâne același om: un salvator care alege să acționeze ori de câte ori cineva are nevoie de ajutor. Pentru unii, vacanța înseamnă odihnă. Pentru Andrei, a însemnat încă o viață căreia i-a fost alături atunci când a avut nevoie”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

Gestul său a fost apreciat atât de colegi, cât și de numeroși români care au aflat povestea, devenind un nou exemplu că spiritul de salvator nu ține cont de program, loc sau granițe.
YARPP List
Postari similare:
CONTENT END 2