E Însurat Doar Cu Una, Dar Se Iubește Cu Amândouă. Doarme Cu Ele În Pat, Iar Întrebarea Multora A Fost..

E Însurat Doar Cu Una, Dar Se Iubește Cu Amândouă. Doarme Cu Ele În Pat, Iar Întrebarea Multora A Fost..

Viața unei familii poliamoroase. Două femei și un bărbat așteaptă împreună venirea celui de-al cincilea copil

Familia Sullivan-Kings este mai mare decât Până în prezent, cei trei oameni care dorm în același pat din casa lor din San Diego, Budd – 33 de ani, Rose – 33 de ani și Lauren – 34 de ani, au împreună patru copii și sunt în așteptarea celui de-al cincilea membru al familiei, potrivit dailymail.co.uk.

“Suntem o familie aproape normală, doar că există o mamă în plus și avem mulți copii”, a spus Buddy.

Buddy și Rose au început să aibă o relație de pe vremea când erau la colegiu, apoi s-au căsătorit și au avut doi copii, Owen care acum are 7 ani, și James, 5 ani.

Stabilit într-o relație monogamă, cuplul a discutat despre eventualitatea de a mai aduce pe cineva în dormitorul lor pentru a-și condimenta viata intimă, neașteptându-se ca restul vieții lor să se schimbe atât de dramatic.

Rose, soția lui Buddy care se identifică ca bi, a reluat legătura cu vechea ei iubită, Lauren. “Am căutat-o pe Lauren pe Facebook doar să văd ce mai face și am început să ne întâlnim doar ca prietene. I-a cunoscut pe băieți și pe Buddy și apoi s-a întâmplat pur și simplu. Toți am început să avem o relație”, a povestit femeia.

Lauren a dezvăluit că trioul a avut chimie instant, adăugând: „Suntem toți trei Scorpioni, așa că nu suntem timizi în dormitor. Niciunul dintre noi nu se ascunde. E în regulă să facem asta, nu este nici o rușine”.

“Întrebarea care ni se pune mereu este ‘Cum este amorul?’. Cu toții am văzut filme pentru adulți în care există trio-uri și este evident grozav. Nu avem un program, este mereu spontan și niciodată plictisitor, a mai spus Lauren.o familie obișnuită, find formată din două mame și un tată. Trioul crește împreună 4 copii și sunt în așteptarea celui de-al cincilea.

DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.