După câteva clipe de ezitare, am zâmbit amar și mi-am zis că nu mai pot continua așa. În toți acești ani, m-am ocupat de casă, de copii, de muncă, dar m-am neglijat pe mine și, fără să-mi dau seama, și pe noi doi.
Seara, i-am spus soțului meu: „Hai să ieșim la o întâlnire, ca atunci, la început. Doar noi doi.” M-a privit surprins, apoi i s-au luminat ochii și a acceptat fără ezitare.
Am simțit din nou emoția de odinioară în timp ce mă pregăteam. Mi-am ales cu grijă o rochie, am pus un strop de parfum și, pentru prima dată după mult timp, am avut acel fior al așteptării.
Când am ajuns la restaurant, am fost stângaci la început, parcă doi adolescenți care se redescoperă. Dar încet, printre glume și amintiri, am redescoperit omul de lângă mine. Ne-am privit altfel, mai cald, mai aproape, ca și cum timpul ar fi dat înapoi.
Atunci am înțeles că dragostea nu dispare odată cu anii și oboseala, ci doar are nevoie să fie trezită. Și că uneori e suficient să ne oprim din rutina zilnică, să ne privim în ochi și să ne amintim de ce am ales să mergem împreună pe acest drum.
The post
.
