În locul unor vacanțe scumpe și al programului încărcat, Andreea Mantea alege și anul acesta să se desprindă de agitație și să petreacă Paștele la țară, printre ai săi. Vedeta Kanal D vorbește despre un ritm mai așezat, despre credință și despre felul în care a păstrat vii obiceiuri care o leagă de copilărie.
„La țară. În familie, să alerg mieii, iezii și găinile. Vom fi cu toții împreună, sora, mama, toată lumea, toată familia.”
În jurul ei, pregătirile capătă sens prin lucrurile mici: revederi, mese întinse, timp petrecut cu cei dragi. Fără ostentație, fără goana după aparențe, doar dorința de a recupera liniștea unui timp care pare că dispare din orașe.
Un drum care a devenit tradiție personală
Dincolo de bucuria revederii, Andreea păstrează, cu rigoare, un ritual care îi cere emoție și hotărâre. În fiecare an, ia Lumina dintr-un loc cu semnificație pentru ea și o duce la mormântul bunicii. Este felul în care își onorează rădăcinile și rămâne aproape de familie, chiar și de cei care nu mai sunt.
„Indiferent de ce se întâmplă, indiferent de cât de greu este, pentru că pare destul de greu în fiecare an, eu merg să iau lumină dintr-un loc special pentru mine, de la duhovnicul meu și apoi plec cu lumina la mormântul bunicii mele, să îi pun lumina de Paște. E destul de greu în fiecare an, dar merită drumul.”
Ritualul acesta, spus cu glas domol, este un pod între prezent și amintire: un gest simplu, dar încărcat de sens, care explică de ce preferă tihna satului în locul agitației orașului.
Amintiri din copilărie și o privire actuală asupra sărbătorii
Paștele o poartă înapoi, spre săptămâna mare de altădată, când comunitatea și jocul făceau din fiecare zi o mică sărbătoare. Își amintește biserica, copiii adunați în curte, alergarea și prăjiturile împărțite între râsete.
„Da, toată săptămâna mare era specială pentru mine când eram copil. Mie mi se pare săptămâna asta superbă. Cred că asta este amintirea mea cea mai frumoasă, de fapt. Ne strângeam mai mulți copii la biserică, ne jucam, alergam și mâncam tot felul de bunătăți.”
Privind la prezent, remarcă diferențele: alte ritmuri, alte telefoane, altă atenție. Dorul ei se aude limpede când vorbește despre libertatea copilăriei, despre bucuria constantă de atunci.
„Mi-e ciudă că fiul meu și copiii noștri nu vor trăi ce am trăit noi aici, libertatea, fericirea, bucuria pe care noi le aveam atunci. Aveam o libertate aparte. Era o bucurie constantă. Îmi e dor de acele vremuri, de acea libertate.”
Darurile de Paște, în familia ei, sunt mai degrabă simboluri decât liste lungi de cumpărături. Un articol de îmbrăcăminte, o eșarfă, un gest mic care marchează „înnoitul”. Mai prețios decât toate rămâne timpul împreună.
„Noi nu ne oferim cadouri doar cu o anumită ocazie. De Paște păstrăm tradiția cu înnoitul, să ne cumpărăm ceva, să ne înnoim de Paște. Cam astea sunt cadourile, o cămașuță, o eșarfă pentru membrii familiei. Doar ceva simbolic. Timpul cred că este un cadou. Pentru mine nu există iepurele de Paște. Noi sărbătorim altfel această mare sărbătoare. Paștele înseamnă speranță, credință, fericire, iubire, familie.”
Cum vede postul: nu ca pe o listă de alimente interzise, ci ca pe o igienă a gândurilor și a inimii, un exercițiu de claritate care ne poate ține sănătoși și luminoși.
„Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să fim într-un post continuu, pentru că doar așa putem fi sănătoși și fericiți. Când mă gândesc la post, nu mă gândesc neapărat la alimentele pe care nu avem voie să le mâncăm, ci mă gândesc la curățenia pe care ar trebui să o facem în mintea noastră și în sufletele noastre.”
În zilele de sărbătoare, pentru Andreea Mantea contează mirosul de cozonac scos din cuptor, vorbele spuse la aceeași masă și liniștea drumului până la cimitir, cu lumina ocrotită în palmă. Acolo, între câmpuri și curți pline de viață, ritualurile mici își găsesc locul firesc.
Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:
CONTENT END 1
